luni, 20 februarie 2017

Profesorii fac lucruri trăznite





Hooollyyy shiiiit!-m-am trezit că spun în gura mare astăzi pe holul liceului, purtând un catalog sub braț în drum spre o clasă. Prin ușa deschisă a unei clase zărisem o elevă de proporții cosmice, purtătoarea unui sutien push up cupa H(HUGE) care-i ridicase cele două țățe până sub bărbia dublă.
Poftim?- mă întreabă un elev din clasa mea lângă care mă aflam chiar atunci. M-am oprit să-mi liniștesc pulsul, mai puțin din pricina scăpării, cât de groaza că numai 50 de minute mă despărțeau de cele două țâțe revărsate din decolteul meschin, decupat până la sfârcuri.
Mda, profii spun lucruri trăznite, cam ca toți ceilalți oameni care își mai pierd din când în când controlul.
Oricât de uimitor ar părea, profesorul este om. Are zile bune, e obosit, are tensiune premenstruală sau chef de râs, mai face mișto sau îl doare capul, are toane, chiar dacă nimeni nu se așteaptă ca și el să aibă fix aceleași reacții ca orice alt știulete, de parcă proful ar avea obligația sacră de a fi tot ce-și doresc alții să fie, nu ceea ce este el de fapt.
Am citit aplauzele furtunoase la scenă deschisă ale mediului online, și nu numai, pentru o fetiță de 13 ani din Târgoviște care povestește cum la ziua școlii gimnaziale la care învață, a 3-a din țară ca nivel, spune ea, s-au spart farfurii ca simbol al spargerii ghinionului. Groaznic gest, complet nepedagogic, ba chiar periculos; se miră ea că nimeni nu s-a rănit, că nu și-a tăiat vreunul gâtu sau venele în cioburile vaselor aduse de-acasă, total lipsit de sens, ce mai tura-vura, o mizerie fără virtuți didactice.
Eu, pe de altă parte, sunt plină de pedagogie când aduc la liceu zacuscă și gem pentru elevii mei. Altă viață, frate!
Daaaa, sau când postez pe grup: Am salată orientală cu pește afumat. Daț de veste cine vrea să știu câtă aduc. Are ceapă, multă ceapă. Drept care, ghici a mirosea în sala 12 unde învață bozierii mei? A pedagogie, băăă, pedagogie cu macrou afumat.
De ce mă gândesc mai bine, d-aia sunt mai convinsă că mâine ar fi bine să-mi trântesc demisia pe masa directorului și să mă duc la oi. Sigur mă veți aproba dacă vă povestesc că m-am bătut cu bulgări în curtea școlii cu elevii mei, după ce abia  plecaseră toți cei 20 de profi care veniseră la ora mea deschisă pe sector, la care de proastă ce eram, nici măcar n-am știut că asistaseră numai inspectori, metodiști, ba chiar și directorul de pe atunci al Colegiului Bilingv Coșbuc.
Liceenii mei mă știu de Bozi, îmi cer să le aduc mâncare fiindcă știu cât mă bucură să o fac, îmi spun bancuri fiindcă și eu le spun lor, vorbesc mai urâțel la ore, fiindcă prefer să-i las să nu se cenzureze strict decât să nu mai spună nimic.
Ei, bine, da, elevii mei au voie să ridice vocea în timpul orelor mele când discută/se ceartă, râd și fac mișto cât încape, de ei, de mine, de alții, de Dumnezeu, de stat sau de biserică. Yupiii, s-a cam dus pedagogia pe...apa sâmbetei.
Acum 5 ani, îmbrăcată într-o cămașă de noapte peste care azvârlisem halatul de baie, legată la păr cu un prosop și-n papuci am jucat alături de 3 eleve într-o adaptare după Christmas Carol în fața întregii școli și a colegilor mei. Mi-era frică și mi-era rușine, tremuram de nu puteam să mă țin pe picioare, dar fetele aveau nevoie de o trăznită care să joace rolul profesoarei înăcrite, afurisite, scorpia căreia spiritul Crăciunului îi deschide sufletul cu ranga. Ce naiba o fi fost în capul meu? Cred că mi s-a tras de la atâta subjonctiv, de la condiționale și singularia tantum nouns, fir-ar mama lor de substantive a naibii.
Și mai sunt și degrabă vărsătoare de doiuri nevinovate. Măiculițăăăă, ce curge cu doiuri dacă nu ți-ai făcut proiectul deși eu ți-am dat tema și indicațiile acum 2 luni! Scîrbă mai sunt că nu iert nici temele nefăcute pe care mi le notez în caiet cu răutate absolută, gata să mai dăruiesc bietele cataloage cu încă un rând de note proaste dacă elevii nu scriu eseurile. Vaaaii, taaareee mă chinuie rușinea! Eu zic să mă aruncați la ghenă.
Mai bine mă arunc singură când îmi amintesc de câte ori am mâncat ciungă cu elevii mei, câte selfie-uri am făcut prin clase, câtă  burtă de râs am umflat cu ei la școală sau prin oraș, cât ne-am scălâmbăiat la serbări, repetând piese de teatru sau scenete de teatru de păpuși.
Așa că asta voi face: mă dau la ghenă pentru lipsă de pedagogie sau ce i-o mai trebui profesorului care mută elevii prin bănci, așa cum și eu mai fac uneori, nu sparg farfurii, dar mestec ciungă și defilez prin liceu în halat de baie dacă îmi cer copiiii să-i ajut să facă un spectacol de teatru.
Numai că nu pot să fac așa cascadorie de demisie mâine pentru că mă așteaptă o fetiță să-i aduc niște murături- castraveți, pepenaș, o gognea-două și niscai conopidă- și eu pedagogia nu o iau deloc în serios, dar mâncarea da.






 

2 comentarii: