marți, 27 iunie 2017

Popor prostan caut Superman (accept și Deadpool)

Iaca iunie se termină-n câteva zile și sărbătorim deja un an de mandat al măicuței din Voluntari, cea mai îmbrobodită dintre martorele brâului Măicuței Domnului, vașnică purtătoare de cruciulițe nevinovate și victimă a ONG-urilor care încă mai cer, ca proastele, dreptul lor legal de a participa la ședințele Consiliului General al PMB.
În curând vine iarna, care nu-i defel ca  vara, și vom ieși cu mic cu mare-n stradă să sărbătorim și înscăunarea unei zdrobitoare majorități parlamentare PSD+ALDE= LOVE TRADIȚIONAL căreia îi datorăm la mod general câteva luni de nervi teribili, zile de stat în frig și zloată, panarame prin Parlament, iar Bozierii personal îi datorează 300 de Ron mai mult de plată la creditul făcut tocmai în perioada în care Grindeanu mușca mâna stăpânului care l-a hrănit iar leul a luat-o razna de tot - Senkiu, mistăr prezident!
Acum că avem deja al doilea Prim-Ministru într-o juma de an, constat că media e peste poate de nevricoasă că Iohannis nu ne-a salvat de Pesedeu, refuzând propunerea majorității, doar-doar s-o ajunge la alegerile anticipate care, vezi Doamne, ne-ar salva de ciuma roșie pesedistă.
Adică era bine când dați share cu-nverșunare prostiei atribuite lui Twain cum că, dacă votul nostru ar conta, nu ne-ar mai lăsa să votăm, dar acum vreți să vină Făt-Frumos călare pe un veto alb și să strige HALT.
Toți interneții erau atunci plini de poze cu tinere cu expresii sfidătoare în tricouri albe scrise cu pixu peste țâțe- „Mă piș pe el de vot”, de tefelei care-și anunțau aceeași intenție nemulțumiți că ,,oricum nu iese niciodată cine vrem noi”, de juni care spuneau că nu se identifică, n-au cu cine, nu se schimbă nimic și viața e de căcat, iar ieri ați crezut că președintele va scoate paloșul gros să-l vânture prin fața îngrozită a pesedeilor punându-i pe dată pe fugă?
Tot zilele astea, cam pe când Dragnea și ai lui își arătau curul proferând amenințări, cineva ocupat cu sondajele a vârât iar deștu-n apa de baie a politicii românești să vadă dacă e la temperatura optimă de spălat rufele parlamentului și a constatat că opțiunile de vot ale românilor au rămas aceleași și acum.
Poate nu ați înțeles: tot atâția am ieși la vot, tot ăia ați sta acas pe cuptoriu să-l așteptați pe Superman să-l belească pe răufăcător, Pesedeul ar avea același procent de votanți, la fel și celalte partide.
Cu alte cuvinte, chiar dacă le mor rudele din lipsa medicamentelor, deși li se sfârșesc de rujeolă copiii nevaccinați din lipsa unor seruri sau politicilor coerente de vaccinare, cu tot traficul dement în care petrec ore de nesfârșiți nervi, a lipsei investițiilor și cheltuirii cu nemiluita a banului public, poporul ăsta se vrea condus de furăcioși, plagiatori, ticăloși și sociopați, dar speră în adâncul sufletului lui meschin să vină un super-erou să-l salveze.
Eu una zic să vină Deadpool. Are cel mai mișto cur dintre toți super-eroii, nu poartă chiloții p-afară ca ratații ăia de Superman și Batman, oleacă de bătaie știe să dea, e mai bun cu sabia decât șaormarii de la Dristor Kebap și mai are și-un simț al umorului destul de iconoclast, ceea ce mie îmi place de mor.
Chiar așa, nu mai bine îl propunem pe Deadpool de președinte la alegerile următoare? Fac pariu că ies demuazelele cu miile de prin saloanele de înfrumusețare și se bat pe cine să intre prima în cabina de vot cu el.

luni, 26 iunie 2017

Evaluarea capacității- finala pe aparate: română și matematică

Bine că i-au schimbat numele în ,,Evaluarea Națională” că nu pricepeam deloc de ce-i zicea ,,Examen de capacitate”. Doar nu-ți arătai capacitatea, doar niște abilități, nici alea pe de-a-ntregul și pe deasupra chinuite de-ți dădea pe nas până apuca ministerul să-ți pună numele-ntr-un tabel la care să se poată zgâi în voie orișicine.
Acum că-i zice evaluare, dacă rezultatul este bun, toți sar grămadă cu postări: Yupiiii! Mulțantrăiască! #cecopildeșteptcamineamio!
Dar când listele dau cu minus, câți părinți sunt pregătiți să-l strângă în brațe pe copilul care simte eșecul mușcându-l de degetele cu care a scris compunerea nereușită sau demonstrația ratată de la geometrie? La copilul nefericit le stă gândul sau la copiii colegilor care vor intra la colegii renumite, în timp ce blegul lor îi va face de mare băcănie și cum or mai scoate ei acum capul în lume?
Poposind ce degetele pe tastatură, mi-am amintit o epocală ședință cu părinții în Colegiul Național ,,Sfântul Sava”; mă trezisem să reproșez, ca tuta, că profesorul de matematică antrenează lotul de olimpici în timpul orelor de la clasa de filologie în care învăța Matei și mi s-a replicat de către diriginte că sunt profund nerecunoascătoare. După ce că fuseseră primiți în marele colegiu, aveau ca profesor pe marele profesor, erau și clasa de filologie (proștii școlii, cu alte cuvinte), eu făceam lăcrămații?
Intimidată nu prea am fost, pentru că, de fapt, școala trebuia să ne fie recunoscătoare pentru copii educați pe care îi livrasem, pentru limbile străine pe care le studiau acasă, matematica știută din privat și cultura generală pe care tot familiei i-o datorau.
Cam ăsta e adevărul din spatele marilor colegii la care ne trimitem copiii: nu o facem pentru profesorul X sau pentru Y, ci pentru a ne asigura că ceilalți elevi din jurul copiilor noștri vor menține o ștachetă suficient de ridicată pentru ca mediocritatea să nu-i sufoce pe toți.
Nu ne așteptăm o clipă ca ei să învețe matematica sau fizica de acolo, știm prea bine că dacă vom dori performanță tot acasă va trebui să investim timp, energie și bani pentru ca rezultatele să fie pe măsura așteptărilor universităților străine, dacă își doresc să studieze în alte țări, dar sperăm ca mediul în care se vor dezvolta în următorii ani să fie de bună calitate și competitiv, astfel încât să nu se piardă în masa de absolvenți care fac deliciul presei pentru gogomăniile debitate cu nonșalanță în timpul Bacului.
E ușor, cucoană, să vorbești dacă fi-to a luat note mari la examen- veți spune și poate aveți dreptate.
Dacă nu le-ar fi luat, ar fi anulat amintirea degetelor lui calde ascunse în palma mea când ne întorceam împreună de la grădi, mărgelele din paste vopsite pe care mi le-a oferit de un 8 Martie, cântecele pe care le-am cântat împreună sau pupăturile colorate pe care mi le dădea când era mic?
Ar fi fost oare mai puțin copilul meu atât de dorit, iar fericirea de mi se fi îngăduit să îl am ar fi pălit umbrită de un rezultat la o capacitate care nu-l reprezintă neapărat?
Aș fi suferit amarnic, fără doar și poate, dar nu fiindcă nu m-aș fi putut făli cu notele lui, ci pentru necazul lui de copil ambițios, l-aș fi ținut în brațe asigurându-l că iubirea noastră nu trece prin catalog, e din inimă, acolo unde nu se dau note, doar încredere.
Nu-s ipocrită să spun că nu mă bucură rezultatul lui Pavel, dar asta numai pentru că îl poartă mai aproape de visul lui, nu de al meu, fiindcă el este mulțumit de sine și simte că viața tocmai i se deschide(de-ar ști, bietul căt rahat urmează!)
De se-ntâmplă să știți acum un copil ce-și plânge ,,capacitatea”, nu-l lăsați pradă deznădejdeii, țineți-l în brațe și amintiți-i de ,,capacitățile” lui pe care nu i le-a testat nimeni săptămâna trecută, de bunătatea lui, de sinceritatea lui, de talentul la desen sau la povestit, de pronunția în engleză sau de cât de bine joacă handbal, dar mai ales că încă-l iubiți.



























miercuri, 21 iunie 2017

Acest parenting mă doare


Da, știu, sunt o babă, una comunistă pe deasupra. Am crescut cu ,,bătaia ruptă din Rai” și cheia spânzurată de gât ca să pot să ies din casă pe fugă să mă proptesc moț la vreo coadă la zahăr pe cartelă sau parizer rozaliu și puțitor a usturoi, ce bun! ce bun!
Așa-i și nu mi-e rușine să recunosc că am luat bătaie de mama și am dat ca la fasole colegilor de școală de la care am și încasat-o, că pe vremea noastră încăierările erau cinstite, scurte, intense și nu-și propuneau să umilească, doar să descarce tensiuni care, odată rezolvate, lăsau loc râsului și altor prostioare fără de care copilăria în comunism ar fi fost, probabil, un adevărat coșmar.
Am copilărit prin pădurile de pe dealurile Moreniului pe care mergeam primăvara după ghiocei și toporași, vara după mure sau flori medicinale, coarne pt cornată sau măceșele din care mama făcea un fel de suc acidulat și ușor alcoolizat din care beam pănă mă lua pântecăraia.
Copiii de atunci se jucau afară-n frig, dar nu era bai mare că și-n apartamente tot frig era, nu spălau fructele furate de pe dealuri sau grădini, doar le frecau de tricouri murdărite la joacă și le glojdeau așa lucioase, dar mai ales crude pe mațele goale fără a da diareza sau indigestia-n ei, se bălăceau în gârla ce despica orașul în două din zori și până seara, făcând focul cu ramuri uscate de sălcii crescute lângă apa ades mocirloasă de la ploile iuți din amonte.
Când se-ncingea soarele de se cocea și pielea pe ei, se ascundeau prin case jucându-se împreună sau, mai rău, Doamne ferește, citind până se lumina cerul destul ca să poata ieși iar afară unde era joaca mai a dracului, în băltoacele cu noroi proaspăt din care ieșeau cele mai cleioase gogoși de mocirlă care făceau pliciul cel mai cel aruncate ba între ei, ba în cine știe ce perete de bloc până ieșeau părinții și îi luau pe toți la refec(a se citi bătaie).
Copiii de acum sunt duși la școală până la 14 ani, să nu le fure mafioții organele în timp ce merg pe jos preț de 15 minute. Sunt delicați ca florile de colț și nu nimeresc singuri ușa frigiderului din care îi pândesc teribile pericole, ca să nu mai spun că butonul care aprinde aragazul ar putea să le bușească-n față, mutilându-i pe viață, așa că mai bine nu-l aprind să-și încălzească o strachină de ciorbă.
Dar ce spun eu ciorbă! Cine naiba mai hrănește acum copiii cu astfel de zeamă când are  cateringurile din care curg tot felul de bunătăți vegetariene în cutiuțe magice de plastic poros pe care mami le înșfacă în drum spre casă.
Nu lași copilul vara să se joace în spatele blocului bătând beșica sau jucând ,,poarca”, îl împachetezi frumos și-l duci la ,,samăr scul” unde învață să se scarpine singur, să citească fluent în 5 limbi străine, ceea ce tu vei demonstra tuturor prietenilor la diverse întâlniri la care îl pui să performeze ca pe o maimuță drăguță cum alți săraci nu au, sau să facă programare pe calculator atunci când nu te strigă pe tine să-l ștergi la cur după ce a făcut căcuț.
Sigur, ar putea să se spele și singur acum că mai are puțin și face 10 ani, poate chiar și să doarmă în propriul pat, nu cu mami, dar ce sens ar mai avea toate eforturile tale parentale dacă ar începe să facă toate astea fără ajutorul tău inestimabil.
Nu contează că e imposibil ca 15 copii de vârste diferite, cu niveluri de pregătire și cunoștințe diferite, să învețe în același timp aceleași noțiuni. Nici măcar nu clipești când îi faci tu temele pentru centrele de excelență la care plătești o căciulă de bani, ca să alimentezi iluzia că ai născut un boț de soare, nici atunci când e nevoie să-i faci tu proiectele cu care te-mpăunezi când îți aduce acasă un 10- Yupiiii! uite cât de bun e copilașul tău la cărat la școală proiectele făcute de tine.
Ai putea ca părinte să te sperii când copilul tău de 9-10 ani nici să alerge 100 de metri nu reușește și când nu are prieteni, doar colegii pe care-i cumperi tu la grămadă când faci petreceri la care inviți toată școala, dar îți place așa mult cum se minunează lumea de el că face frumos, mai ceva ca o maimuță care merge pe monociclu și-și vântură pălăriuța la public, încât nu observi că ai un copil care arată de parcă a înghițit cel puțin încă un alt plod.
Da, știu, sunt o proastă care crede că părinții au responsabilitatea de a-și crește copiii independenți, adaptați la realitate și apți să-i supraviețuiască. Sunt conștientă cât sunt de inconștientă că mi-am lăsat copiii să circule juma de oraș cu troleibuzul și autobuzul încă de la 11 ani, așa că încet cu scuipații.
Mai rău, i-am lăsat și singuri în casă, și să bată mingea în spatele blocului, să se joace-n bălți, apoi să mănânce usturoi și ceapă cu brânză, ca țăranii, chiar și cu mâinile nespălate.
Dar tu, adept al parentingului, părinte al unui copil obez căruia îi alimentezi iluzia unei genialității inexistente, cel care nici pe scara unui pat suprapus nu-l lași să se cațere pentru că e prea riscant, cel care îl porți pe la cercuri fanteziste nelăsându-i timp să fie exact copil, tu ce scuză ai pentru nerozia ta?
Te provoc să-mi răspunzi, dar nu-i bine s-o faci cu insulte. Nu uita că-s un fost copil care s-a jucat cu turtițe de noroi printre scheletele de fier-beton al blocurilor comuniste în construcție!